Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a virat o nouă tranșă de fonduri pentru beneficiarii tichetelor de energie destinate achitării facturilor din lunile iulie și august 2025. Potrivit reprezentanților instituției, un număr de 168.606 persoane au primit sprijin financiar în valoare totală de peste 16 milioane de lei, după verificarea și validarea automată a cererilor prin sistemul informatic EPIDS. Aceștia se alătură celor 274.541 de beneficiari care au primit deja tichetele în prima etapă, suma totală distribuită până în prezent ajungând la peste 44 de milioane de lei. Cei care au nevoie de informații suplimentare privind procesul de solicitare și utilizare a tichetelor pot apela Call-centerul ANPIS la numărul 021.9309.
- Publicitate -