Vineri, 05 Iunie 2026

Peste 500 de persoane au participat, în weekend, la Marșul Factorilor Poștali

de Mirabela ȘERBĂNESCU Duminică, 04 August 2024 1027 < 1 min citire
Peste 500 de persoane au participat, în weekend, la Marșul Factorilor Poștali
Compania Națională „Poșta Română” și Fundația „Poșta Română” au adus, din nou, în acest weekend, în același loc, peste 500 de poștași din întreaga ţară. Aceştia au participat la Marșul Factorilor Poștali, ediția cu numărul 44. Astfel, pe un traseu de 7.000 de metri pentru bărbați și 3.000 de metri pentru femei, 42 poștărițe și 42 de poștași, câștigătorii etapelor județene ale Marșului din cele 41 de județe și din București s-au întrecut în întrecerea constanței și stabilității. La final, au fost premiați cei mai rapizi poștași, dar s-au acordat și premii speciale, pentru cel mai vârstnic participant, cel mai tânăr, dar și cel mai tehnic dintre factori.
Precizăm că Marșul Factorilor Poștali este cea mai longevivă competiție profesional - sportivă din România, desfășurându-se aproape neîntrerupt din anul 1977. Scurtele întreruperi au avut întotdeauna cauze obiective, cum ar fi pandemia de coronavirus din 2020. Ca urmare, a devenit o tradiție ca angajații să se pregătească pentru marș întreg anul, unii cu antrenor, alții pe cont propriu, fără sprijin de specialitate. La ediția 2024 s-au întrecut, atât concurenți care lucrează în Poșta Română de 50 de ani, dar și poștași mai tineri.
Taguri
Articolul anterior Pentagonul anunţă anularea acordului de pedeapsă negociată pentru „creierul” atentatelor de la 11 septem
Articolul următor FC Farul, prima victorie din actuala ediţie a Superligii la fotbal

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei