Administrația Fondului Imobiliar anunță că, începând de luni, 1 aprilie, piețele agroalimentare pe care la are în administrare vor funcționa după programul adaptat perioadei de vară.
- Publicitate -
Conform regulamentului de funcționare, piețele vor fi deschise de luni până sâmbătă în intervalul orar 07:00-20:00, iar duminica între 07:00 și 13:00. Excepție fac piețele agroalimentare Tomis III si Grivița, care se închid sâmbăta la ora 18:00, pentru igienizare.
Halele de lactate din incinta piețelor agroalimentare vor avea din 1 aprilie următorul program de funcționare: luni – vineri - 07:00 – 19:00, sâmbătă - 07:00 – 18:00 (după această oră urmând să aibă loc activități de igienizare); duminică - 07:00 – 13:00. Excepție face hala de lactate din Piața Grivița, care va funcționa după următorul program: luni – vineri - 07:00 – 20:00; sâmbătă - 07:00 – 17:30 (după această oră urmând să aibă loc activități de igienizare); duminică - 07:00 – 13.00.
Tot de la începutul săptămânii, complexul de sporturi extreme Gravity Park își va modifica orarul de funcționare și va fi deschis zilnic în intervalul 09:00 – 21:00. Administrația Fondului Imobiliar S.R.L. a luat această măsură pentru a adapta programul la perioada de vară.