Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Pregătiți-vă de Postul Paștelui! Acesta durează 48 de zile

de Mirabela ȘERBĂNESCU Sâmbătă, 29 Februarie 2020 286 1 min citire
Pregătiți-vă de Postul Paștelui! Acesta durează 48 de zile
Doar acest week-end ne mai desparte de postul Paștelui. Luni, 2 martie, în Biserica Ortodoxă începe Postul Mare, care a fost rânduit, de ani de zile, atât pentru pregătirea celor care primeau Botezul creștin de Paști, cât și ca mijloc de sporire duhovnicească a credincioșilor, pentru întâmpinarea Patimilor și a Învierii Domnului. Totodată,  au precizat reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului, acesta ne amintește de postul de 40 de zile ținut de către Mântuitorul nostru înainte de începerea activității Sale mesianice, de unde denumirea de Păresimi sau Patruzecime.
"Postul Mare este cel mai lung, cel mai aspru și cel mai important dintre posturile Bisericii Ortodoxe. Sfinții Părinți consideră că are origine apostolică; de la sfârșitul secolului al III-lea, postul a fost împărțit în două perioade distincte: cel al Păresimilor sau prepascal (până la Duminica Floriilor) și Postul Paștilor sau pascal (din Duminica Floriilor până la Înviere - Săptămâna Patimilor). Astfel, durata totală de postire este de 48 de zile", au precizat aceștia. 
Cu acest prilej, duminică, 1 martie, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei pentru începutul Postului Mare, cu rugăciunile de iertare, la Catedrala arhiepiscopală "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Constanța. Precizăm că, în prima săptămână a Postului Mare, de luni până joi, în biserici va fi oficiat Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar în Catedrala "Sfinții Apostoli Petru și Pavel", Ierarhul Tomisului va oficia Canonul cel Mare, începând cu ora 17.00.
Taguri
Articolul anterior Investiție majoră pentru modernizarea "coloanei vertebrale" rutiere a Constanței
Articolul următor Congresul PSD, amânat. "Am o părere bună despre Marcel Ciolacu"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei