Duminică, 07 Iunie 2026

Premii pentru tinerii din centrele de plasament. Trupa "Divergent", trei locuri I

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 27 Februarie 2018 294 2 min citire
Membrii trupei "Divergent" - Andreea Geileanu, Aișe Iusein, Florentina Anghel, Osman Vârlan, Elvis-Constantin Asan, Alexandra Bolohan și Florentina Anghel - toți de la Centrul de Plasament "Ovidiu", au urcat pe primul loc al podiumului
la dans, canto și poezie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), Oana Manoilă, cei șapte s-au reunit în cadrul trupei "Divergent" anul trecut, iar acesta a fost primul concurs național la care au participat. Cu toate acestea, ei au reușit să își stăpânească emoțiile și s-au întors acasă, la Centrul de Plasament "Ovidiu", cu trei premii I.
Florentina Anghel este elevă în clasa a IX-a la Liceul de Arte "Regina Maria" și dorește să își continue cariera în actorie. Elvis-Constantin a avut cele mai mari emoții, cu toate că el este obișnuit mai mult cu scena, participând la o serie de festivaluri de muzică populară. A intrat în concurs la "Dedicații pentru părinți" și a emoționat până la lacrimi întreaga audiență cu piesa "Casa părintească nu se vinde", muzică ce aparține interpretului basarabean Mihai Ciobanu, pe versurile lui Grigore Vieru.
Împreună cu Alexandra, Elvis merge la cursurile de canto organizate de Școala Populară de Arte "Theodor Burada", sub coordonarea Elenei Cojocaru.
Ceilalți învață dansuri grecești la Ansamblul "Astra" și, de un an, merg la cursuri de salsa alături de antrenorii școlii de dans "Encanto".
"Ei au mai fost pe scenă, la Constanța, unde au susținut multe spectacole, dar niciodată într-o competiție națională. Înainte de concurs, au avut emoții uriașe: toți tremurau, erau foarte agitați, spuneau că nu mai sunt în stare de nimic, că nu le mai ies pașii, că nu se mai coordonează. A trebuit să îl sun pe antrenorul de la Constanța, să vorbească la telefon cu el, să se mai liniștească. Niciodată nu i-am văzut atât de emoționați, dar, în momentul în care au pășit pe scenă, totul a decurs perfect. Nu s-a văzut pic de emoție pe chipurile lor. Au fost impecabili", a povestit Steluța Popa, educatorul lor, care s-a întors și ea acasă cu un trofeu al educatorilor: premiul de Excelență. 
Taguri
Articolul anterior Turneu de șah rapid pentru juniori, organizat de CS Sissa
Articolul următor Tinerii cu vârsta sub 25 de ani, sprijiniți să se integreze pe piața forței de muncă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei