Firmele care se ocupă de aprovizionarea cu alimente a Spitalului Județean nu mai pot susține prețul licitat. Dr. Florian Stoian, purtătorul de cuvânt al unității sanitare, a declarat că, pentru a nu exista probleme în aprovizionarea cu alimente, va fi organizată o nouă negociere. Multe produse, așa cum este uleiul, s-au scumpit între timp, motiv pentru care firmele ies în pierdere.
- Publicitate -