Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Primăriile Constanţa, Costineşti şi Mangalia, amendate de Garda de Mediu

de Andreea PERHAIȚĂ Luni, 10 Mai 2021 446 < 1 min citire
Primăriile Constanţa, Costineşti şi Mangalia, amendate de Garda de Mediu
Acțiunile de inspecție și control ale comisarilor Gărzii de Mediu Constanţa au continuat, weekendul trecut, în mai multe unităţi administrativ-teritoriale din județul Constanța. Comisarii au verificat, în special, starea de salubrizare a localităților Constanța, Costinești și Mangalia.
Pe raza celor trei unități administrativ teritoriale au fost identificate terenuri insalubre și mai multe depozite neorganizate de deșeuri. S-a constatat că UAT-urile verificate nu au adoptat și nu au implementat măsuri eficiente privind salubrizarea terenurilor neocupate funcțional, precum și măsuri de prevenire a abandonării deșeurilor pe terenurile din zonele de competență. 
Fiecare UAT a primit câte o amendă în valoare de 15.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor și câte un  plan de măsuri cu termene de remediere a deficiențelor constatate.
Astfel, în prima săptămână a lunii mai, comisarii au efectuat verificări pe această tematică la UAT Limanu, UAT Constanța, UAT Costinești și UAT Mangalia, fiecare fiind sancționată cu amendă de 15.000 lei. 
În zona Năvodari s-au efectuat verificări la șantiere de construcții, o societate fiind amendată cu 40.000 lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor generate. Acțiunile de control sunt în derulare pe raza UAT Năvodari, fiindu-se solicitate informații privind proprietarii şi deținătorii terenurilor pe care au fost identificate deșeuri.
Taguri
Articolul anterior Consultări cu patronatele la Palatul Victoria
Articolul următor Tenis / Top WTA: Simona Halep simte în ceafă răsuflarea Arinei Sabalenka

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei