Primii pași după înaintarea demisiei

de Cuget Liber Luni, 11 Ianuarie 2016 297
Decizia unui salariat de a demisiona dintr-o funcție obligă angajatorul să accepte încetarea unilaterală a contractului de muncă. Totuși, după ce și-a înaintat demisia, angajatul nu poate părăsi imediat locul de muncă, ci mai are câteva obligații față de fostul său angajator.
Demisia reprezintă actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, indiferent dacă acesta a încheiat perioada determinată, nedeterminată ori temporară sau pentru munca la domiciliu.
Angajatul este obligat să acorde angajatorului un termen de preaviz pentru a asi-gura angajatorului posibilitatea de a lua măsurile necesare înlocuirii salariatului, evitându-se consecințele negative pe care le-ar putea avea încetarea bruscă a contractului de muncă. Termenul de preaviz trebuie acordat indiferent dacă acest lucru a fost menționat sau nu în notificarea de demisie.
Părțile stabilesc de comun acord durata termenului de preaviz odată cu încheierea contractului individual de muncă, cu mențiunea că legislația prevede o limită maximă a termenului de preaviz, respectiv 15 zile pentru angajații cu funcții de execuție și 30 de zile pentru angajații cu funcții de conducere.
Pe de altă parte, odată comunicată angajatorului, salariatul nu își mai poate retrage demisia decât în situația în care primește acordul angajatorului pentru acest lucru. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei