Joi, 04 Iunie 2026

Problematica durerii, abordată la Constanța

de Mirabela ȘERBĂNESCU Sâmbătă, 02 Septembrie 2017 743 < 1 min citire
Problematica durerii, abordată la Constanța
Facultatea de Medicină din cadrul Universității "Ovidius" va găzdui duminică, 3 septembrie, începând cu ora 11.00, conferința interdisciplinară "Abordări comprehensive în problematica durerii și în patologia vertebro-medulară". 
La acest eveniment, vor participa numeroși academicieni, profesori universitari, medici de recuperare medicală, medicină fizică, ATI, kinetoterapeuți și medici din alte specialități. 
Conferința va continua luni și marți, între orele 9.00 - 16.00, urmând ca, în intervalul orar 16.00 - 17.00, la Sanatoriul Balnear Techirghiol, să fie organizată celebrarea Zilei Internaționale a Leziunilor Medulare. Evenimentul este organizat de Societatea Română de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie, Asociația Română de Balneologie, împreună cu Universitatea "Ovidius" și Spitalul Clinic Județean de Urgență.
Taguri
Articolul anterior Absolvenții de liceu își pot depune actele pentru șomaj
Articolul următor Noul Volkswagen Polo poate fi comandat la Darius Motors Constanța

Comentează știrea

Eori
26 mai 2024

Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Despre Medicină, Până La De Final, Și Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume, Poate În Acest Fel Politicienii Vor Face Investiții În Modernizarea Și Construcția De Spitale Și Facultăți De Medicină În România, Tot Odată Șpaga Trebuie Să Dispară Definitiv Din România, Adică Să Nu Mai Existe Șpagă În Spitalele Din România, I-ar Doctorii Și Doctorițele Să-Și Cunoască Meseria La Perfecție, I-ar În Acest Fel România Devine O Țară Mai Bună, Deoarece Lumea S-a Saturat De Criminali Și Criminale Pe Medicină; La Pușcărie Cu Criminalii Și Criminalele Pe Medicină. Mai Mult De Atât Doctorii Și Doctorițele Ar Trebuii Să Știe Să Opereze Oameni Și Copii Și Să Vindece Oameni Și Copii, Adică Doctorii Și Doctorițele Trebuie Să Știe Și Practică Pe Lângă Teorie, La Fel Și Farmaciștii Și Farmacistele Să Știe Și Practică Pe Lângă Teorie. România Are Nevoie De Mulți Medici Buni, Nu De Criminali Și Criminale Pe Medicină Care Omoară Oameni Și Copii, În Loc Să Vindece Oameni Și Copii ! Mai Mult De Atât Șpaga Trebuie Să Dispară Definitiv Din România: https://youtu.be/dI1d9eLJV4o?si=C5ptHUbKg74ohc-F https://m.youtube.com/watch?v=vBZocDYVR6Q https://youtu.be/imUtFmlRsQE?si=ioGjLZzl5aNhvbIh Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei