Un proiect de lege care elimină impozitul pe venit pentru părinții cu minimum doi copii minori se apropie de votul final în Camera Deputaților. Inițiativa, semnată de deputatul Raisa Enachi, vizează aproximativ 1,2 milioane de contribuabili.
- Publicitate -
Părinții cu venituri salariale și cel puțin doi copii minori ar urma să fie scutiți integral de impozit, dacă venitul brut anual nu depășește 150.000 de lei (aprox. 12.500 lei/lună). Pentru a beneficia de facilitate, aceștia vor depune o declarație pe proprie răspundere și documente care să ateste numărul copiilor, într-o procedură simplificată.
La un salariu mediu brut estimat pentru 2026 de 8.500 lei, impozitul lunar de 10% (aprox. 550 lei) ar rămâne integral la familii, iar pentru doi părinți eligibili, economia anuală poate depăși 13.000 de lei.
Proiectul urmărește sprijinirea familiilor și combaterea declinului demografic, inspirându-se din programe similare din Polonia și Ungaria, dar oferind scutirea începând cu al doilea copil. Estimările arată că măsura ar reduce veniturile bugetare cu circa 8 miliarde de lei anual, însă banii rămași la familii ar urma să se întoarcă rapid în economie prin consum și TVA, conform Știripesurse.ro.