Joi, 04 Iunie 2026

Proiecte pentru înfrumusețarea Sanatoriului Techirghiol

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 05 Ianuarie 2011 406 1 min citire
Conducerea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol are în vedere, pentru anul care tocmai începe, proiecte de modernizare a unității. Chiar din primele zile ale anului, unitatea sanitară este dotată cu două echipamente medicale performante. "Am primit, astăzi (n.r. marți, 4 ianuarie), un tomograf de ultimă generație, iar în două zile urmează să ajungă și un RMN", a declarat, pentru "Cuget Liber", managerul Vasilică Rusu.
Chiar dacă a fost an de criză, anul 2010 nu a dus la scăderea numărului pacienților care au ales să se trateze la sanatoriul de la Techirghiol. "Anul 2010 a fost unul bun pentru noi, am înregistrat o creștere a încasărilor cu 2%", a arătat reprezentantul unității sanitare.
În aceste condiții, pentru anul în curs, conducerea sanatoriului și-a propus construirea unui al doilea bazin exterior, unde pacienții să poată face terapie cu apă din lacul Techirghiol. "De îndată ce vom primi autorizație de construcție, ne apucăm de lucru. De asemenea, intenționăm să reabilităm pavilionul A al sanatoriului", a adăugat managerul. De precizat că, în prezent este în curs de reabilitare pavilionul B al unității.
v v v
Climatul, apa cloruro-sodică concentrată a lacului Techirghiol, dar și nămolul sapropelic utilizate în cadrul Sanatoriului Balnear Techirghiol sunt indicate pentru tratarea unor afecțiuni precum: reumatism, artroze, sechele dureroase, dermatoze (psoriazis), alergodermii etc. Persoanele interesate să se trateze în cadrul sanatoriului trebuie să achite o taxă de 57 lei și 115 lei pe zi, care diferă în funcție de pavilionul unde sunt cazate.
Articolul anterior 30% dintre româncele de peste 35 de ani sunt infertile
Articolul următor Colțul constănțeanului supărat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei