Pe litoral, seria demolărilor continuă. După terasele și beach barurile ridicate ilegal pe plajă, a venit rândul construcțiilor de pe promenadă care nu au autorizație. Proprietarii spun că au fost anunțați prea târziu de primărie și acuză că unele dintre locații sunt implicate în procese aflate pe rol.
- Publicitate -
La Năvodari, buldozerele au început demolările marți, 25 noiembrie, încă de la primele ore ale dimineții, vizând magazinele și terasele construite fără autorizație în zona taberei. După intervențiile de pe plajă, autoritățile au trecut acum la alte construcții despre care spun că ocupau ilegal domeniul public. Zona vizată are un potențial turistic ridicat, iar primăria susține că este necesară eliberarea ei pentru a fi reamenajată conform normelor legale.
„La nivelul Primăriei orașului Năvodari, a fost constituită o comisie de specialitate care coordonează desființarea, pe cale administrativă, a construcțiilor provizorii realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, situate pe strada Promenada, vis-a-vis de plajă. Conform articolului 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 41 din 2010, construcțiile cu destinație turistică și cele realizate în limita a 200 de metri de la linia de coastă, executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, aflate pe terenuri proprietate publică ori privată, finalizate sau în curs de execuție, se desființează", a declarat Elena Aftene, purtătorul de cuvânt al Primăriei Năvodari.
Primăria Năvodari le-a dat agenților economici un ultimatum de 48 de ore pentru a-și demonta singuri construcțiile. Decizia a stârnit nemulțumirea acestora, care susțin că au contestat în instanță dispozițiile de demolare. Cu toate acestea, spun că autoritățile nu au așteptat decizia judecătorilor și au început lucrările, ignorând plângerile depuse.
„Aveam contract de închiriere și am amplasat ceva provizoriu. A fost solicitată autorizația, dar nu s-a emis niciuna. Contestația este depusă. Imediat ce a fost afișată dispoziția, am formulat contestație. Noi suntem aici de doi ani, însă ei au probleme încă de când SIND a câștigat în instanță. De atunci li se creează toate aceste dificultăți", a declarat o femeie nemulțumită, afectată de aceste demolări.
De cealaltă parte, primăria afirmă că somațiile au fost transmise încă din 18 noiembrie. Situația terenurilor din zona taberei Năvodari este una complicată: acestea aparțin unei companii care a preluat bunuri din patrimoniul fostelor sindicate comuniste, iar contractele comercianților ar fi fost valabile doar pe o perioadă de un an. Mai mult, patronii aveau obligația de a obține autorizațiile necesare de la primărie, indiferent de închirierea terenului.
„Societatea noastră a încheiat contracte de închiriere cu aceștia, contracte încheiate pe o perioadă determinată de un an de zile, ei având obligativitatea de a obține autorizațiile necesare în vederea funcționării", a precizat Cornel Nădrag, reprezentant SIND România.
Primarul orașului Năvodari spune că autoritățile nu fac doar ordine în construcțiile ilegale, ci și pregătesc o nouă strategie de dezvoltare a zonei de plajă. În acest moment, se lucrează la un nou Plan Urbanistic Zonal care va reglementa clar modul în care pot fi amenajate plajele și zona de promenadă.
„Împreună cu specialiștii lucrăm la un nou PUZ pentru întreaga zonă de plajă. Viziunea mea este ca, pe viitor, toate sectoarele să fie dotate cu dușuri, toalete publice, beach baruri, dar cu reguli clare. În același timp, mă gândesc la comunitatea noastră. Îmi doresc ca primăria să administreze câteva sectoare de plajă, sectoare ale noastre, ale năvodărenilor. Acolo vom amenaja zone pentru sport, spații pentru copii, locuri de agrement și suprafețe generoase pentru cei care vin cu cearșafuri, zone în care nimeni să nu intre în conflict cu operatorii", a declarat Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari.
Primăria Năvodari a anunțat că lucrările de demolare vor continua și în perioada următoare.