Mai mulți lucrători ai Poștei Române, filiala Constanța, au pichetat astăzi, de dimineață, sediul companiei, de pe Bd-ul Mamaia. Aceștia au protestat vizavi de refuzul conducerii CNPR de a respecta și aplica prevederile contractului colectiv de muncă și de a disponibiliza sute de poștași.
- Publicitate -
"Este o politică foarte agresivă de restructurare a Poștei. În ultimii ani managementul nu a mai încheiat contracte noi, nu a mai adus clienți noi. Și acum vor să salveze compania pe spinarea salariaților, prin reduceri de personal și afectarea drepturilor salariale, care și așa sunt prea mici", a declarat, pentru "Cuget Liber", liderul de sindicat al poștașilor constănțeni, Claudiu Nucă.
Deși la fața locului s-au aflat două echipaje de poliție și mai mulți jandarmi, pichetul s-a desfășurat fără incidente, iar lucrătorii nu au părăsit curtea Poștei.