Vineri, 05 Iunie 2026

PROTESTE DE AMPLOARE LA CONSTANȚA. ANGAJAȚII OPC IES ÎN STRADĂ

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 08 Iunie 2016 258 < 1 min citire
PROTESTE DE AMPLOARE LA CONSTANȚA. ANGAJAȚII OPC IES ÎN STRADĂ
Membrii de sindicat ai organizației sindicale a Sindicatului Național al Funcționarilor Publici SNFP - din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța se solidarizează cu colegii lor din cadrul celorlalte comisariate județene din țară și susțin protestul organizat de aceștia și revendicările sindicale privind salarizarea deficitară de la nivelul acestui sistem instituțional, făcând practic ineficientă activitatea lor.
"Colegii noștri, membrii din sindicatul SNFP, le solicită guvernanților în mod imperativ adoptarea ordonanței de urgență privind eliminarea discriminărilor și discrepanțelor salariale din sistemul bugetar. Precum și egalizarea pe funcții publice similare în conformitate cu ceea ce s-a stabilit pe parcursul negocierilor în administrația publică", a declarat președintele organizației sindicale SNFP din cadrul CJPC Constanța, Dumitru Mardare.
Potrivit acestuia, personalul administrației publice centrale și locale se află în pragul unei crize ce ar putea duce la ample proteste de stradă și boicotarea activității curente ale administrației. Motivele ar fi inechitățile salariale, precum și nivelul scăzut de salarizare.,
Taguri
Articolul anterior Liderul PNL, Gheorghe Dragomir: Am să mă gândesc dacă renunț la Parlament!
Articolul următor Euro a pierdut 0,02% în lupta cu leul. Iată cotația zilei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei