Duminică, 07 Iunie 2026

RATC a asigurat salariile șoferilor din vânzarea tramvaielor și a șinelor dezafectate

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 30 Septembrie 2009 1100 4 min citire
RATC a asigurat salariile șoferilor din vânzarea tramvaielor și a șinelor dezafectate
Deși autobuzele sunt tot timpul pline, la o cursă, doar cinci sau șase persoane compostează biletele
Spiritele sunt agitate în rândul angajaților Regiei Autonome de Transport în Comun (RATC) Constanța. Șoferii sunt nemulțumiți de răspunsurile primite de la conducerea instituției în cadrul ședinței de luni, 28 septembrie (când au cerut creșteri salariale). Motiv pentru care nu este exclus, după cum ne-au spus mai mulți angajați ai regiei, să mai existe proteste spontane, care să ducă la întârzierea circulației autobuzelor, așa cum s-a întâmplat în dimineața de luni.
Salariile cele mai mici din țară
Principala nemulțumire a angajaților este că au salarii mult mai mici decât celelalte regii din țară, deși o călătorie într-un mijloc de transport în comun din municipiul Constanța este mai scumpă. "Un șofer al regiei din Timișoara are un salariu de 2.100 de lei, unul din București primește 3.200 de lei, iar la noi, un șofer cu 35 de ani de vechime în muncă primește la fel ca un începător, adică 1.000 - 1.100 de lei", ne-a spus șoferul unui autobuz 51, întâlnit ieri pe traseu.
Angajații mai reclamă că nu primesc sporuri de vechime sau pentru condițiile de muncă și nu le sunt recunoscute toate orele lucrate în week-end-uri. "Din peste 180 de ore lucrate luna trecută, mi-au trecut pe fluturaș doar două ore lucrate sâmbăta și duminica, deși eu am muncit două week-end-uri! Dar fluturașul arată altceva, pentru că nu vor să ne plătească orele suplimentare", este oful lui S. N., un alt șofer. "Sporuri de vechime nu primim, cică sunt incluse în salariu. Dacă scădem cei 25% aferenți vechimii, rămâne un salariu de bază de circa 700 de lei. Adică mai puțin decât pensia de 800 de lei a bătrânilor care circulă gratuit pe toate traseele", a adăugat un alt angajat RATC.
De altfel, o altă nemulțumire a șoferilor vizează tocmai gratuitățile acordate vârstnicilor de autoritatea locală, motivând că reprezintă unul dintre motivele pentru care regia nu dispune de fonduri suficiente pentru a le crește salariile. "Nu spunem să nu le dea gratuitate, dar nu pe toate liniile, ci pe una sau două, după cum au nevoie. Mulți dintre ei se plimbă cu autobuzul de plictiseală. Sunt pensionari care citesc ziarul și coboară, în aceeași stație de unde au urcat, după ce termină de lecturat. Alții fac pur și simplu turul orașului, se dau jos din 42, urcă în 43 și o iau de la capăt", a susținut șoferul unui autobuz 43.
Și lipsa măsurilor eficiente luate împotriva contravenienților este acuzată de șoferi. "Autobuzul este plin mai tot timpul, dar, la o cursă, compostează bilet doar vreo cinci sau șase persoane. Iar după ora 18,00, nu mai compostează nimeni", a arătat un alt angajat.
Șoferii spun că au ridicat toate aceste probleme conducerii RATC, dar răspunsurile primite nu au fost de natură să-i mulțumească. "Am spus că ne vor da o creștere salarială între 30 și 60 de lei. Dar ce poți face din banii aceștia? Am primit, astăzi (n.r. ieri) tichetele de masă restante, pe care ni le-au dat ca să ne închidă gura", a afirmat un șofer al RATC.
Dumitru Coiciu: "Mănâncă rahat toți șoferii"
Pe de altă parte, Dumitru Coiciu, directorul RATC, consideră nejustificate nemulțumirile celor aproxi-mativ 150 de șoferi ai regiei. "Mănâncă rahat toți șoferii, chiar așa să scrieți" - a fost reacția directorului regiei. El a justificat, apoi, că angajații nu ar trebui să se plângă de lipsa măririlor salariale, întrucât, de la începutul anului, 60% dintre ei au fost promovați în trepte salariale superioare, iar drepturile salariale au fost acordate în fiecare lună. "Dar, ca peste tot, și noi ne confruntăm cu scăderea încasărilor. Numai de pe platformele din port au fost concediați 8.000 de oameni, care nu mai circulă acum cu autobuzele. Prin urmare, de la începutul anului, am înregistrat pierderi de 2,5 milioane de lei. Cu toate acestea, angajații și-au primit la timp salariile și celelalte drepturi. Ei nu se uită la televizor, să vadă care este situația în țară? Uită că, înainte să vin eu director, nu-și luau salariile câte două luni", ne-a precizat Dumitru Coiciu.
Reprezentantul RATC a mai explicat că gratuitățile oferite de Consiliul Local Constanța persoanelor vârstnice, elevilor și studenților nu afectează activitatea regiei și, implicit, nici salariile angajaților. "Autoritățile locale au plătit la centimă banii aferenți abonamentelor gratuite. Mâine (n.r. astăzi), este o ședință de Consiliu Local și vom primi 2 milioane de lei, bani pentru decontarea abonamentelor pentru trimestrul IV", a mai spus directorul.
Tramvaiele și șinele, vândute pentru 1,8 milioane de lei
În condițiile scăderii drastice a numărului călătorilor, veniturile regiei au fost asigurate, în mare parte, din valorificarea șinelor și tramvaielor dezafectate din întreg municipiul Constanța. "20 de tramvaie au fost tăiate și vândute la fier vechi, alte 25 sunt conservate la noi în bază, urmează să le vindem și pe acestea. De asemenea, am valorificat și o bună parte din șine și dale. Per total, am obținut 1,8 milioane de lei, bani din care au fost plătite, printre altele, și salariile", a afirmat Dumitru Coiciu.
Directorul regiei este de părere că altul este substratul nemulțumirilor șoferilor: "După calculele făcute de noi, fiecare șofer bagă în buzunar 150 - 200 de lei din banii primiți de la călători, care ar trebui să revină regiei. Așa că i-am anunțat că intensificăm controalele care îi vizează, să nu mai poată lua câte un leu de la călători și să nu mai primească persoane în cabină. I-am atins la buzunar și de aceea sunt supărați".
Articolul anterior 67% dintre români nu economisesc
Articolul următor "Războiul" cu spaniolii, al cincilea asalt

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei