Începând de miercuri, 5 aprilie, RATC Constanța introduce experimental un nou traseu, denumit 51B, pe relația Poarta 1 Port, magazinul Tomis, strada I.G. Duca, Casa de Cultură, Inel II, halta Traian, strada Nicolae Filimon, bulevardul Aurel Vlaicu, cu întoarcere la sensul giratoriu și retur pe același traseu.
- Publicitate -
Mare parte din traseu se desfășoară exact pe traseul liniei 51, adică până la halta Traian, de unde traseul va avea stații în dreptul străzilor Interioară 2, Interioară 3 și Interioară 4.
Traseul va avea program zilnic, între orele 5,20 – 9,30 și 13,15 – 18,00, sâmbăta și duminica între orele 5,45 – 9,30 și 13,15 – 18,00, și va fi asigurat de două autobuze, care vor circula din 30 în 30 de minute.
Abonamentele de pe linia 51 vor fi valabile și pe linia 51B.