Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Razie desfășurată de Poliția municipiului Constanța

de Cuget Liber Luni, 12 Octombrie 2020 137 < 1 min citire
Razie desfășurată de Poliția municipiului Constanța
Sursa foto SeeBcharest
Astăzi, 12 octombrie, în intervalul orar 06.00 - 10.00, zeci de polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și Grupării de Jandarmi Mobile ,,Tomis” Constanța, au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19.
În urma activităților, polițiștii au legitimat 228 de persoane și au verificat peste 104 autoturisme, fiind aplicate 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste de 28.000 de lei, dintre care 30 la Legea 55/2020, 54 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 16 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
De asemenea, polițiștii rutieri au reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare, fiind constatată o infracțiune săvârșită de o persoană care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii recomandă cetățenilor să păstreze distanțarea fizică și să poarte masca de protecție în mijloacele de transport în comun, magazine și în celelalte spații aglomerate.
Taguri
Articolul anterior Consiliul Europei constată că predarea limbii române în Vidin a fost întreruptă
Articolul următor Prețul petrolului a coborât la 42,28 dolari pe baril

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei