Aromă de borș de pește proaspăt, un ceaun uriaș și sute de oameni adunați la aceeași masă. Așa a arătat Portul Tomis, unde constănțenii și turiștii au participat la unul dintre cele mai spectaculoase evenimente gastronomice ale verii. Reprezentanții restaurantelor din port și Asociația Patronală RESTO au pregătit un borș pescăresc de o tonă, servit gratuit celor peste 600 de participanți care au luat loc la cea mai lungă masă pescărească organizată vreodată în Constanța.
- Publicitate -
Evenimentul a celebrat gastronomia dobrogeană, identitatea maritimă a orașului și spiritul comunității, iar participanții au apreciat inițiativa și preparatul, pe care l-au descris drept „de nota 10”.
Prepararea borșului a început încă din zori. Bucătarii au folosit ingrediente proaspete și au pregătit rețeta tradițională cu 150 de kilograme de pește – somn, cegă și nisetru –, 100 de kilograme de legume și aproximativ 30 de kilograme de verdeață.
Aromele au cuprins întreg Portul Tomis, iar sute de oameni au fost atrași de preparatul gătit într-un ceaun impresionant.
„Dacă se lucrează cu suflet, va ieși de fiecare dată ce trebuie. Am folosit trei sortimente de pește – somn, cegă și nisetru –, aproximativ 150 de kilograme de pește, 100 de kilograme de legume și în jur de 30 de kilograme de verdeață, leuștean și pătrunjel. Am făcut borșul clasic, așa cum se gătește în zona noastră, și l-am acrit cu oțet. Cei care vin la mare nu au cum să nu guste un borș de pește", a declarat chef Flavius Afilipoaie.
Cel mai mare ceaun din România
Și vasul în care a fost pregătit borșul a atras atenția participanților. Potrivit organizatorilor, este cel mai mare ceaun din România, realizat printr-o tehnică tradițională aproape dispărută.
„Este cel mai mare ceaun din România. Este un meșteșug vechi, bătut și nu sudat. Am încercat să mai facem unul, dar nu putem, pentru că acest meșteșug a apus demult", a explicat chef Liviu Bosnea.
După mai bine de cinci ore de gătit, borșul a fost împărțit gratuit celor peste 600 de participanți, în limita locurilor disponibile.
O masă pescărească de peste 450 de metri
În jurul Marinei Portului Tomis a fost amenajată o masă pescărească lungă de peste 450 de metri, unde localnicii și turiștii au luat masa împreună, într-o atmosferă specifică Dobrogei.
Participanții au apreciat atât gustul preparatului, cât și organizarea evenimentului.
„În momentul în care faci o tonă, comparativ cu cinci kilograme, nu există termen de comparație. Automat este mai bun și vă spune un specialist care face asta de 26 de ani. Bucătăria este meseria mea", a spus un constănțean.
„Evenimentul ne face cinste. La Constanța ne propunem să promovăm activ turismul și este un eveniment așteptat atât de turiști, cât și de constănțeni", a declarat o participantă.
„Foarte, foarte bun. Sunt fan pește. Exact ca la mama acasă. Atmosfera din Portul Tomis este foarte frumoasă", a povestit o turistă.
Portul Tomis, promovat ca destinație gastronomică
Organizatorii – reprezentanții restaurantelor din Marina Constanței și Asociația Patronală RESTO – spun că își doresc să transforme Portul Turistic Tomis într-una dintre cele mai dinamice destinații de evenimente din România, prin proiecte care promovează patrimoniul, gastronomia și cultura Dobrogei.
Inițiativa vine în continuarea Săptămânii Gastronomice Dobrogene, desfășurată la sfârșitul lunii iunie, când turiștii au fost invitați să descopere preparatele tradiționale locale prin meniuri speciale, oferite la prețul unic de 50 de lei în restaurantele, cafenelele, bistrourile, fast-food-urile și cofetăriile participante din Portul Tomis.