Vineri, 05 Iunie 2026

Regatul Unit este decis să continue negocierile cu UE privind relațiile după Brexit

de Cuget Liber Luni, 06 Aprilie 2020 257 29 sec citire
Regatul Unit este decis să continue negocierile cu UE privind relațiile după Brexit
Regatul Unit este absolut decis să continue negocierile cu Uniunea Europeană privind relațiile după Brexit, a declarat luni un purtător de cuvânt al premierului Boris Johnson, citat de Reuters. 
Oficialul a insistat că guvernul de la Londra nu intenționează să prelungească perioada de tranziție după retragerea din UE, conform agerpres.ro.
"Este stabilit prin legislația Regatului Unit că perioada de tranziție se încheie în 31 decembrie", a reamintit presei purtătorul de cuvânt, adăugând că ambele părți au clarificat săptămâna trecută textele respective.
Negociatorul-șef din partea Londrei urmează să discute telefonic cu adjunctul șefului grupului de lucru european, a precizat oficialul citat.
Taguri
Articolul anterior Cadrele medicale pot circula gratuit cu autobuzele CT BUS
Articolul următor Reportaj / Tiruri, izmene, mizerie și "fantomele" de la CET. Constanța-n stare de urgență

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei