Restricții de trafic în zona Arhiepiscopiei, în perioada Bobotezei

de Petruta RIDICHE Vineri, 05 Ianuarie 2024 294
Ca în fiecare an, la Constanța, în data de 6 ianuarie, se organizează o procesiune religioasă pentru marea sărbătoare a Bobotezei. Punctul de plecare al procesiunii îl reprezintă Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, situată pe strada Arhiepiscopiei, cu deplasare pe bulevardul Regina Elisabeta, strada Remus Opreanu – strada Marinei – Portul Tomis unde va fi săvârșită „Slujba de sfințire a Aghiasmei Mari”, pe scena constituită special în acest scop.
Pentru siguranța participanților la acest eveniment, vor fi adoptate mai multe măsuri specifice în sensul asigurării unui climat de siguranță.
Astfel, până pe 6 ianuarie, ora 14:00, este interzisă circulația autovehiculelor pe strada Arhiepiscopiei, între strada Ion Cantacuzino și bulevardul Regina Elisabeta. De asemenea, sunt interzise oprirea/staționarea și parcarea autovehiculelor pe strada Arhiepiscopiei, între strada Ion Cantacuzino și bulevardul Regina Elisabeta. Totodată, se redirecționează circulația vehiculelor pe strada Ion Cantacuzino – strada Revoluția din 22 decembrie 1989.
De asemenea, începând de pe 5 ianuarie, ora 14:00, până pe 6 ianuarie 2024, ora 14:00, se interzic oprirea/staționarea și parcarea autovehiculelor pe bulevardul Regina Elisabeta și strada Remus Opreanu între strada Revoluția din 22 decembrie 1989 și strada Marinei (Comandamentul Flotei). Se interzic, totodată, oprirea/staționarea și parcarea autovehiculelor pe strada Marinei și parcarea auto aflată în Portul Tomis.
În ziua de 6 ianuarie, în intervalul orar 11:00-14:00, se vor dispune măsurile de restricționare ale traficului rutier necesare deplasării în condiții de siguranță a personalului de cult și a participanților la procesiunea religioasă pe bulevardul Regina Elisabeta, strada Remus Opreanu, strada Marinei, până în Portul Tomis. Se vor dispune, totodată, măsuri de restricționare ale traficului rutier pe strada Marinei, dinspre strada Remus Opreanu spre Portul Tomis. Pentru distribuirea apei sfințite constănțenilor, două atelaje cu animale de tracțiune vor străbate principalele artere ale municipiului pe următoarele trasee: Portul Tomis – strada Remus Opreanu – bulevardul Regina Elisabeta – strada Termele Romane – strada Traian – strada Mircea cel Bătrân – bulevardul Mamaia - Delfinariu – sosire; Portul Tomis – strada Remus Opreanu – bulevardul Regina Elisabeta – strada Termele Romane – strada Traian – strada Mircea cel Bătrân – strada Primăverii – strada Soveja – bulevardul Mamaia – Delfinariu - sosire.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei