România va produce medicamente contra COVID-19

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 20 Aprilie 2020 279
Două medicamente pentru tratarea pentru COVID-19 ar putea fi produse în România. Producția ar putea începe chiar din această săptămână, De asemenea, în țara noastră se vor produce din medicamente pentru tratarea diabetului, unele care, în acest moment, se găsesc foarte greu în farmacii.

"Săptămâna trecută ne-a vizitat ministrul Sănătății și împreună am hotărât că este necesar să producem în România un stoc de siguranță pentru hidroxiclorochină. Este necesar să avem în depozitul companiei un stoc de cel puțin 3 milioane de comprimate. Substanța activă va sosi săptămâna aceasta în fabrică și vom începe imediat producția unui produs off label deocamdată, recomandat doar pentru tratamentele din spitalele din prima linie", a declarat Ioan Nani, reprezentantul Asociației Producătorilor de Medicamente. 

"Avem tot ce ne trebuie. Xiofor, este un medicament pe care l-am avut în portofoliu sub alte denumiri. Sunt produse pentru diabetul zaharat de tip II. Am stabilit cu ministrul să producem 4-5 produse orale pentru diabet. 2,3, 4 luni, până când produsele vor fi pe rafturile farmaciilor", a adăugat Nani. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei