Peste 400 de persoane, inclusiv angajaţi Rompetrol şi
familiile lor, au participat la cea de-a zecea ediţie a evenimentului
Rompetrol Run and Care care
a avut loc sâmbătă, 23 septembrie în parcul IOR din București, pentru a susține
Asociația M.A.M.E. și misiunea lor.
Cauza a fost susținută și de alți alergători din țară,
care au parcurs diferite distanțe în intervalul orar 5.00 – 22.00,
monitorizându-și cursa cu o aplicaţie de mișcare și publicând ulterior pe
Facebook folosind hashtagul #rompetrolmame.
Cei aproximativ 3000 de kilometri parcurşi sunt
convertiţi în litri carburant, ce vor fi donaţi de Rompetrol pentru a susţine
Asociația M.A.M.E, o organizație care din 2009 oferă suport, consiliere și recuperare
psiho-socio-medicală pentru copiii bolnavi și cu posibilități materiale reduse
și familiile lor.
"Run and Care face parte din tradiţia noastră de a
alerga pentru o cauză nobilă şi de a sprijini domenii esenţiale ale societăţii
româneşti, prin parteneriate cu ONGuri. An de an invitam toate persoanele cu simţ
civic şi dornice de mişcare să se alăture evenimentului şi să alerge individual
sau în familie şi să strângă
carburant
pentru fapte bune. Este un eveniment caritabil unic, cu un număr
ridicat de participanţi, o expresie a responsabilităţii, a solidarităţii. Ca
formă de apreciere pentru eforturile alergătorilor Rompetrol va planta copaci,
pentru a crește suprafața împădurită și a avea un aer curat.” – Bauyrzhan Nugumanov,
Director General Rompetrol Downstream.
”Pentru copiii și
tinerii aflați în atenția Asociației M.A.M.E., accesul în timp util atât la
investigațiile și tratamentele medicale, cât și la terapiile de recuperare de
care au nevoie reprezintă, de cele mai multe ori, o șansă în plus la viață! O
șansă în plus la o copilărie cât mai departe de patul de spital, de durere și
suferință. Tocmai de aceea le suntem recunoscători partenerilor de la Rompetrol
pentru implicarea lor repetată în susținerea cauzei și proiectelor
organizației. Mulțumim, de asemenea, fiecărui alergător și susținător al
evenimentului care a făcut ca cea de-a X-a ediție a crosului caritabil să fie
una memorabilă. Sperăm să continuăm să adunăm împreună cât mai mulți kilometri
de fapte bune în beneficiul copiilor și tinerilor de care avem grijă!” a declarat Maria Culescu,
președintele fondator al Asociației M.A.M.E.
Rompetrol Run and Care a avut prima ediţie în 2013, fiind
conceput ca un proiect de mişcare şi voluntariat corporativ, reuşind să strângă
peste 120.000 euro prin implicarea angajaţilor, a familiilor lor şi a
partenerilor de business invitaţi să se alăture. Banii şi carburantul au
sprijinit în ultimii 8 ani misiunile unor asociaţii şi fundaţii ca Hospice Casa
Speranței, M.A.M.E, Edulier, Magic, Hope and Homes for Children, Agent Green,
Asociaţia pentru Dravet şi alte Epilepsii Rare.
Despre Asociația M.A.M.E:
Asociația M.A.M.E. este o
organizație nonprofit care, de 15 ani, oferă sprijin copiilor și tinerilor
diagnosticați cu boli grave din România. Cel mai important proiect al
organizației este Centrul Steluțelor, un centru de suport, consiliere și
recuperare psiho-socio-medicală, în cadrul căruia, până în prezent, peste 500
de copii au beneficiat gratuit de diverse terapii complementare tratamentului
medical care i-au ajutat să depășească mai ușor perioada de confruntare cu
boala.
De asemenea, Asociația
M.A.M.E. a îmbunătățit condițiile în care sunt tratați copiii bolnavi de cancer
din România prin renovarea și dotarea cu aparatură medicală performantă a
Secției de Pediatrie a Spitalului Fundeni și prin reamenajarea locului de joacă
din curtea spitalului. Pentru mai multe detalii referitoare la rezultatele
obținute, vă invităm să accesați:
www.asociatiamame.ro sau
www.facebook.com/AsocMAME.