Vineri, 05 Iunie 2026

Roșiile românești, sigure pentru consum

de Andreea PERHAIȚĂ Sâmbătă, 19 Mai 2018 322 1 min citire
Roșiile românești, sigure pentru consum
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Națională Fitosanitară, efectuează în această perioadă controale în piețe și la locul de producție (sere și solarii) după recoltare în vederea prelevării de probe de roșii de la producătorii înscriși în Programul guvernamental de sprijin pentru tomate, în scopul determinării calității tomatelor, în special pentru a determina reziduurile de pesticide.
Astfel, potrivit reprezentanților Ministerului Agriculturii, de la apariția primelor tomate și până în prezent, au fost prelevate și transmise pentru analize 44 probe, fiind eliberate buletine pentru 30 probe, acestea neînregistrând depășiri ale limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide. Astfel, rezultatul analizelor de laborator pentru probele finalizate demonstrează faptul că niciun consumator nu este expus la reziduuri de pesticide care i-ar putea pune în pericol sănătatea.
"Autoritatea Națională Fitosanitară asigură consumatorii că roșiile existente pe piață la această oră, din Programul de sprijin pentru tomate, sunt sigure pentru consum și că produsele de protecție a plantelor au fost folosite exclusiv în scopul menținerii sănătății plantelor și că au fost aplicate în dozele recomandate de inspectorii fitosanitari, respectându-se timpul de pauză de la aplicare și până la recoltare. În plus, în perioada următoare vom intensifica controalele având în vedere numărul mai mare de beneficiari care vor ieși cu tomate pe piață", precizează aceștia.
Taguri
Articolul anterior Cum va fi vremea în week-end, la Constanța
Articolul următor Report record la Joker - peste 4,2 milioane de euro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei