Băile Reci din Techirghiol și-au deschis porțile pentru sezonul estival, iar cei care doresc să profite de proprietățile terapeutice ale nămolului sapropelic și ale apei din lacul Techirghiol pot începe deja cura balneară în aer liber.
- Publicitate -
Începând de luna aceasta, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol a redeschis sectorul mixt al bazei de tratament, unul dintre cele mai căutate puncte de atracție pentru persoanele aflate în căutarea unor terapii naturale.
Potrivit directorului sanatoriului, Elena Roxana Țucmeanu, Băile Reci vor rămâne deschise, cel mai probabil, până la jumătatea lunii septembrie, în funcție de condițiile meteorologice.
Astfel, cei care aleg să ajungă în stațiune au la dispoziție celebrul nămol sapropelic de Techirghiol, cunoscut și drept „aurul negru”, marcă înregistrată OSIM a Sanatoriului Balnear Techirghiol.
Vizitatorii beneficiază, în același timp, de asistență medicală, supraveghere asigurată de salvamari, șezlonguri și parasolare, precum și de cabine de duș și grupuri sanitare moderne, igienizate permanent.
Programul de funcționare este zilnic, între orele 7.00 și 19.00, iar tariful pentru o intrare este de 40 de lei de persoană. Pentru cei care vor să ajungă mai des la cură, un abonament cu 10 intrări costă 350 de lei.
Totodată, aplicații cu nămol sapropelic se pot face și la Băile Reci din Eforie Nord, prin intermediul oncțiunilor cu nămol. Procedura constă în aplicarea unui strat subțire de nămol rece pe zonele dureroase sau pe întregul corp, urmată de expunere la soare timp de 30-60 de minute, până la uscarea nămolului.
Cura poate continua cu îmbăiere în lacul Techirghiol și activitate fizică în apă, de regulă înot timp de 10-15 minute, iar la final este recomandat un duș cu apă rece și uscarea la soare. Costul unei intrări este și aici de 40 de lei.
Altfel spus, redeschiderea Băilor Reci marchează începutul unui nou sezon pentru una dintre cele mai apreciate resurse naturale de tratament din România, care atrage în fiecare an mii de persoane interesate de