Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Salvamontiştii avertizează asupra posibilităţii declanşării de avalanşe

de Madalina PETRESCU Sâmbătă, 23 Noiembrie 2024 106 < 1 min citire
Salvamontiştii avertizează asupra posibilităţii declanşării de avalanşe
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile în care în ultimele zile a nins destul de mult la altitudini mari, iar vântul a bătut cu putere, formându-se plăci de vânt.
"În ultimele două zile, la altitudini de peste 1.800 de metri a nins destul de mult, iar vântul a suflat cu putere, ceea ce a dus la formarea plăcilor de vânt. Ruperea acestora poate declanşa avalanşe, care pot fi periculoase, chiar dacă sunt de mici dimensiuni. În acest weekend, vântul va sufla cu peste 100 km/h, iar temperatura va scădea până la minus 16 grade Celsius la Vârful Omu", se precizează pe pagina Salvamont Prahova.
Astfel, salvatorii montani nu recomandă parcurgerea văilor de abrupt de către montaniarzii experimentaţi.
"Pentru practicanţii de drumeţii, reamintim că traseele turistice montane omologate, care ajung la altitudini mari, sunt declarate închise în sezonul de iarnă. Recomandăm parcurgerea doar a traseelor turistice de la baza muntelui", subliniază sursa citată. 
Taguri
Articolul anterior Temperaturi scăzute și vânt puternic în Dobrogea
Articolul următor Programul competițiilor CSM Constanța din aceste zile. Sâmbătă, meciuri importante la Sala Sporturilor ‘Simona Amânar’

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei