BRAŞOV Şapte pacienţi în modularul COVID-19 recent redeschis, toţi ventilaţi sau pe oxigen

de Alina DRACOPOL Marţi, 03 Octombrie 2023 307
Un număr de şapte pacienţi erau internaţi, luni, în modularul COVID-19 de la Braşov, redeschis săptămâna trecută pe fondul creşterii numărului de cazuri de infectare cu acest virus, toţi fiind ventilaţi mecanic sau pe tratament cu administrare de oxigen, a anunţat purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti, Marius Leonte, citat de Agerpres.

Conform acestuia, dintre cei şapte pacienţi, trei sunt ventilaţi mecanic şi patru sunt pe O2.

Totodată, Marius Leonte a precizat că şase dintre pacienţi au fost internaţi după ce s-au prezentat la spital direct de la domiciliu, iar unul a fost transferat de la spitalul orăşenesc din Zărneşti.

Potrivit raportării Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov, luni, la nivelul judeţului se înregistrau 863 de cazuri, dintre care peste jumătate în municipiul reşedinţă - 473. În Zărneşti se înregistrau 59 de pacienţi cu COVID-19, oraşul situându-se pe locul al doilea ca număr de cazuri în judeţ. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei