Sistemul Coca-Cola, în parteneriat RetuRO și Asociația Green Academy te așteaptă pe plajele White Beach din Mamaia cu o nouă inițiativă, în care reciclarea și faptele bune sunt cuvintele cheie! Între 19 august și 19 septembrie oricine returnează minim 5 ambalaje Coca-Cola cu sigla SGR, pe plajele White Beach din Mamaia la punctele special amenajate, are șansa să câștige premii Coca-Cola la Roata Norocului. În același timp, fiecare ambalaj colectat se transformă și într-o faptă bună. Garanția ambalajelor colectate va fi donată de White Beach către Bookland România, organizație neguvernamentală care sprijină activ îmbunătățirea condițiilor de învățământ din mediul rural.
- Publicitate -
Prin această inițiativă, Coca-Cola HBC și Coca-Cola România, în parteneriat cu RetuRO și Green Academy vor să aducă în atenția tuturor celor care se bucură de plaje și de mare importanța unui comportament responsabil pentru a le putea proteja în continuare. Prin colectarea și returnarea ambalajelor cu simbolul SGR putem adopta o atitudine responsabilă față de mediu și putem crea un obicei sănătos atât pentru noi, cât și pentru cei din jur, susținând astfel dezvoltarea unui viitor sustenabil.
Cu fiecare ambalaj colectat, contribuim atât la reducerea cantității de plastic care poate ajunge în Marea Neagră, cât și la susținerea proiectelor educaționale de impact dezvoltate de Bookland România.
Între 2020 și 2023 Bookland România a reușit să renoveze și să doteze 80 de școli și grădinițe în satele din România, iar acum se pregătește pentru cel mai amplu proiect educațional: primul campus preuniversitar profesional în sistem dual din mediul rural, care va fi inaugurat în anul 2025.
Hai să facem bine împreună!