Sâmbătă, 06 Iunie 2026

SE ANUNȚĂ VREME TERIBILĂ, la Constanța! RAJA activează Comandamentul pentru Situații de Urgență

de Cuget Liber Vineri, 22 Februarie 2019 4246 1 min citire
SE ANUNȚĂ VREME TERIBILĂ, la Constanța! RAJA activează Comandamentul pentru Situații de Urgență
În urma avertizărilor meteorologice de vreme rea, ce se va manifesta prin ploi, care se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, dar și prin intensificări ale vântului cu rafale ce vor depăși 55...65 km/h și izolat 70 km/h, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate, la nivelul RAJA S.A. s-a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență începând de astăzi – 22 februarie 2019, ora 16,00, până luni – 25 februarie 2019, ora 08,00. Pentru remedierea rapidă a eventualelor avarii, la nivelul Comandamentului au fost constituite zeci de echipe de intervenție la nivelul localităților deservite, dotate cu utilajele necesare, ce vor asigura permanența în toată această perioadă.
Asigurăm toți abonații societății că echipele noastre de intervenție vor depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcționarea sistemelor de distribuție apă și canalizare, și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri și fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiții, rugăm toți abonații să dea dovadă de înțelegere, pentru că RAJA va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce vor fi rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei.
Totodată, facem un apel către toți consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă și canalizare, pentru remedierea acestor situații într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societății, la numărul de telefon: 0241.924. 
Taguri
Articolul anterior AVION PRĂBUȘIT LA TUZLA / "Transmitem condoleanțele noastre familiei și prietenilor"
Articolul următor Alegeri Republica Moldova. Liderii opoziției de la Chișinău acuză că au fost otrăviți

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei