Duminică, 07 Iunie 2026

Se desființează Sanatoriul Mangalia și Spitalul de Recuperare Eforie Nord

de Florentina BOZÎNTAN Sâmbătă, 08 Ianuarie 2011 1502 < 1 min citire
Ministerul Sănătății a afișat, ieri, pe pagina web a instituției, patru proiecte de hotărâri de guvern, aflate în dezbatere publică. Aceste proiecte vizează desființarea și reorganizarea mai multor unități sanitare din subordinea ministerului, printre care două din județul Constanța: Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia și Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord.
Astfel, potrivit proiectului ministerului, Sanatoriul Mangalia își va pierde personalitatea juridică și va deveni parte a Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol. În aceeași hotărâre se mai precizează că personalul medical de la Mangalia nu va fi afectat, iar angajații de la administrativ fie vor fi preluați de Techirghiol, fie vor fi distribuiți la alte unități. Dr. Laura Condur, managerul Sanatoriului Mangalia, ne-a declarat că nu a fost informată despre acest proiect.
Totodată, ministerul propune și transformarea Spitalului de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord, dar și a Institutului Național de Medicină Complementară București în secții exterioare a Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie București.
Explicația oferită de reprezentanții ministerului, privind comasările propuse, este că respectivele unități asigură același tip de servicii medicale și se impune un management unitar.
Articolul anterior Horoscopul dragostei pe 2011
Articolul următor Copiii care udă patul noaptea pot avea probleme emoționale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei