Se finalizează Parcul de la Gară până la vară? "Vă asigur că merită așteptarea!"

de Petruta RIDICHE Joi, 11 Ianuarie 2024 2001
Lucrările sunt în toi în parcul Gării din Constanța, unde a început deja proiectul de reamenajare. Întregul parc va fi împrejmuit cu gard și vor fi amenajate mai multe intrări în zonă. Părerile sunt împărțite, în sensul că unii constănțeni s-au săturat de șantierul din parc, în timp ce alții spun că înțeleg deranjul administrației locale deoarece astfel investițiile au șanse să fie mai durabile.


Potrivit documentelor, contractul pentru amenajarea parcului de la Gară a fost semnat în vara anului 2023. Conform biroului de comunicare al municipalității, suprafața de spațiu verde se va mări. Așa cum administrația locală a promis atunci când a început tăierea copacilor, vor fi plantați alții în locul lor.
Valoarea contractului de reamenajare este de 14.684.198 de lei fără TVA, reprezentând o valoare de 17.474.195,62 lei cu TVA (3.523.166,54 euro). Pentru aceste lucrări, Primăria municipiului Constanța a încheiat contractul cu asocierea Almma Contractors Group SRL – Tera Design Studio. De proiect se mai ocupă, conform contractului, de asemenea, și alte firme subcontractante. Firma ABC Val SRL se ocupă de lucrările de rezistență și arhitectură a parcului, iar compania Total Design Studio SRL realizează lucrările la spațiile verzi și sistemul de irigaţii. De asemenea, firma Tiab SA lucrează la iluminatul exterior, la priza de pământ, tablourile electrice și branșamentele electrice de joasă tensiune, iar compania Electra Smart GSM SRL execută lucrările de curenţi slabi.

„Se va realiza o reconfigurare a întregului parc. Aleile vor fi modificate, iar parcul va fi împrejmuit cu un gard pentru a delimita zona de parc de cea pietonală. Suprafața de spațiu verde se va mări și vor exista mult mai multe căi de acces decât în prezent”, ne-a precizat reprezentantul biroului de comunicare din cadrul Primăriei Constanța, Ionela Bărboi.
În luna noiembrie a anului trecut, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, scria, pe pagina sa de Facebook, că, în vara lui 2024, proiectul va fi gata, iar parcul va arăta ca atare.
„Foarte mulți dintre dumneavoastră mi-ați semnalat situația din anumite parcuri și îmi doresc să știți că întotdeauna țin cont de mesajele care mi se transmit constructiv și pentru binele comunității, indiferent că sunt pozitive sau negative. Pentru mine este foarte important să construim în echipă pentru Constanța. Transmit pe această cale că un proiect pe care îl pregăteam de mult timp a început să prindă contur. Am început lucrările pentru parcul din zona Gării, un spațiu atât de necesar cetățenilor. Nevoia oamenilor de a fi înconjurați de natură și de spații verzi este prioritară pentru mine și echipa mea, mai ales că joacă un rol extrem de important pentru sănătatea și starea noastră de spirit.

În curând vom fi în plin șantier, iar parcul va arăta ca atare, așa că apelez la răbdarea tuturor până la finalizarea lucrărilor. Vă asigur, însă, că va merita așteptarea, termenul estimat de finalizare fiind vara anului 2024, moment în care ne vom bucura cu toții de un parc modern și frumos!
Suntem în plină etapă de proiecte și pentru alte parcuri din Constanța, următorul pentru care vom începe lucrările fiind Parcul Tăbăcărie.

Așa cum am mai spus, crearea a cât mai multe spații recreative care să aducă o stare de bine cetățenilor reprezintă o prioritate a mandatului meu și voi depune toate eforturile astfel încât să avem cât mai multe astfel de proiecte încheiate”, transmitea edilul, la începutul lucrărilor.
Rămâne de văzut dacă lucrările vor fi terminate până la vară, așa cum a promis edilul Vergil Chițac, iar constănțenii se vor bucura de noua reamenajare a parcului. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei