Vineri, 05 Iunie 2026

Se schimbă etichetele alimentelor. Iată ce va scrie pe ele

de Andreea PERHAIȚĂ Sâmbătă, 13 Decembrie 2014 202 2 min citire
Se schimbă etichetele alimentelor. Iată ce va scrie pe ele
Începând de sâmbătă, 13 decembrie, toate etichetele produselor alimentare vor trebui să conțină informații despre ingredientele conținute și care pot provoca alergii. Ingredientele alergene din produsele alimentare trebuie trecute obligatoriu pe etichete, în cazul produselor din magazine, dar și în meniuri, la restaurante. Ulterior, din 2016, consumatorii trebuie informați, în același mod, și despre valoarea nutritivă a alimentelor.
Noile reglementări sunt prevăzute în Regulamentul UE 1169/2011, prin care se urmărește o mai bună informare a consumatorilor, pentru protejarea sănătății și intereselor acestora.
Producătorii care nu respectă noile prevederi riscă amenzi între 1.000 și 10.000 de lei pentru etichetare incorectă și între 5.000 și 50.000 de lei pentru practici comerciale incorecte. Potrivit președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Alexandru Marius Dunca, inițial se va lua măsura opririi temporare de la comercializare a produselor, până se va face o etichetarea corespunzătoare, dar, dacă se constată că informațiile respective au fost ascunse în mod intenționat, se vor da amenzile maxime.
Regulamentul nr.1169/2011 prevede obligativitatea etichetării ingredientelor cu efecte alergene în cazul produselor oferite consumatorilor sub formă ambalată, vândute în vrac sau servite în restaurante. Componentele alergene din produse trebuie să fie înscrise în listă astfel încât să se evidențieze de restul ingredientelor.
De asemenea, trebuie obligatoriu indicată pe etichetă țara de origine sau locul de proveniență pentru carnea de porc, de oaie, de capră și de pasăre, miere, fructe, legume și pește. În prezent, este obligatorie indicarea originii numai în cazul cărnii de vită și mânzat, ca urmare a situației create de boala "vacii nebune".
Totodată, regulamentul introduce elemente suplimentare de etichetare în cazul produselor alimentare cu adaos de cofeină în conținut, altele decât băuturile pe bază de cafea și ceai. Pe aceste produse este obligatorie înscrierea expresiei: "Adaos de cofeină. Nu se recomandă copiilor și femeilor însărcinate".
O altă prevedere a regulamentului, care va trebui respectată din 13 decembrie 2016, este aceea că eticheta produselor alimentare, precum și meniurile trebuie să includă informații privind valoarea energetică și conținutul de grăsimi, acizi grași saturați, glucide, proteine, zaharuri și sare. 
Taguri
Articolul anterior Cartierul Km 5, fără curent electric
Articolul următor Femeile din Cumpăna, consultate gratuit de medicii Spitalului ISIS

Comentează știrea

elena
12 decembrie 2014
job

Lucru pe calculator, max. 3 ore pe zi, pentru un castig de cel putin 300 de euro lunar, oferta serioasa. Cei interesati trimiteti textul "JOB" la adresa de email [email protected]

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei