Seminar gratuit pentru agenții economici care activează în turism

de Madalina PETRESCU Marţi, 11 Iunie 2024 281
Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, în parteneriat cu Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, au transmis că marți, 11 iunie a.c., au organizat seminarul gratuit de informare intitulat ”Respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă de către agenții economici care activează în turism”.

“Evenimentul s-a desfășurat sub egida Instituției Prefectului Județului Constanța și a abordat teme precum încheierea, executarea și încetarea contractului individual de muncă, negocierea colectivă, încadrarea minorilor, munca subdeclarată, repausul săptămânal, și angajarea străinilor.

Seminarul a propus o tematică de interes în actualitatea problematicii respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă de către agenții economici care activează în turism, precum: încheierea, executarea și încetarea contractului individual de muncă, negocierea colectivă și încheierea contractului colectiv de muncă, încadrarea în muncă a minorilor, munca subdeclarată, repausul săptămânal, angajarea străinilor și detașarea transnațională”, au transmis reprezentanții ITM Constanța.

La manifestare au participat inspectorul șef al ITM Constanța, Marian Becheanu, și Șeful Serviciului pentru Imigrări Constanța, comisar șef Mircea Labeș, care au purtat un dialog deschis, aplicat atât pe temele seminarului cât și pe cazurile particulare prezentate de unii dintre cei peste 90 de participanți, reprezentând agenții economici, prezenți la întâlnire.

“Această acțiune contribuie la perfecționarea profesională a angajaților și la aplicarea corectă a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă”, au mai spus experții în relații de muncă.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei