Federația Sindicatelor din Poștă și Comunicații (FSPC), afiliată la Blocul Național Sindical (BNS), va organiza pe 2 august, între orele 9.00-11.00, un miting de protest în fața Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale din București, transmite Agerpres.
- Publicitate -
Potrivit unui comunicat transmis, astăzi, de FSPC, la acțiunea de protest sunt așteptați să participe peste 2.000 de oameni, membri ai consiliilor sindicale din sindicatele afiliate la FSPC.
Sindicaliștii din cadrul Companiei Naționale Poșta Română (CN Poșta Română) au decis să ia parte la miting pentru a-și exprima îngrijorarea cu privire la prezentul, dar mai ales la viitorul locului lor de muncă. Sentimentul de îngrijorare este determinat în principal de faptul că în ultimii ani managementul CN Poșta Română nu a mai încheiat contracte noi prin care să aducă venituri, se mai spune în comunicat.
Totodată, sindicaliștii sunt nemulțumiți de faptul că managementul CNPR a încălcat prevederile din contractul colectiv de muncă valabil la nivel de unitate, în ceea ce privește asigurarea necesarului de materiale, consumabile și formulare necesare efectuării serviciului poștal, precum și a condițiilor de muncă și acordarea unor drepturi de personal.
De asemenea, participanții la miting doresc să protesteze și față de ultimele decizii luate de managementul CN Poșta Română, prin care veniturile salariaților se reduc cu peste 10%