În urmă cu câțiva ani, arheologii de la Muzeul Național de Istorie și Arheologie din Constanța (MINAC) făceau o descoperire nemaipomenită, ca multe altele, ce data din anii 300-550, exact în spatele catedralei "Sfinții Petru și Pavel". Aceasta a fost scoasă la suprafață cu ocazia lucrărilor de schimbare a rețelei de apă și canal din centrul vechi al Constanței.
- Publicitate -
Pe timpul lucrărilor cu pricina, la intersecția bulevardului Regina Elisabeta cu Strada Arhiepiscopiei, ei au avut surpriza de a găsi resturile unei clădiri cu sistem de încălzire pe sub pardoseală care datează din perioada romano-bizantină.
"Am reușit să extindem un pic săpătura față de planul inițial al constructorului și am scos la suprafață resturile unei clădiri foarte masive din blocuri de calcar paralelipipedice, legate cu mortar, dar și o parte din interiorul clădirii, care era dotat cu așa-numitul hipocaust, un sistem de încălzire pe sub pardoseală", a declarat muzeograful Octavian Mitroi.
După primele cercetări, reprezentanții instituției de cultură au ajuns la concluzia că acolo ar fi vorba de o clădire din perioada romano-bizantină, adică anii 300 și 550 d.Hr. De precizat că la fața locului nu au fost găsite monede sau obiecte ceramice care să-i ajute mai mult la identificarea cu exactitate a perioadei din care datează această clădire.
Din nefericire, cercetările nu au putut fi extinse, nici continuate, ci doar acoperite de asfalt.
Potrivit directorului MINAC, Traian Cliante, lucrările au intrat în stare de conservare, iar cei care au asfaltat la loc strada au avut grijă să le ocolească, atunci când au montat conductele, astfel încât să nu atace situl.
"Sperăm ca la un moment dat să putem continua săpăturile în această zonă dar, deocamdată, nu sunt bani pentru așa ceva. Conform legii, investitorul trebuie să dea bani pentru orice fel de lucrare arheologică. Măcar avem siguranța că, între timp, situl este neatins, ruinele sunt acoperite și în conservare", a subliniat directorul.
De precizat că, în această zonă, au mai fost găsite de-a lungul timpului urme de clădire cu hipocaust, care au scos la lumina zilei și alte vestigii ale vechii cetăți Tomis.