Șofer de la CT BUS, reclamat de călători după ce ar fi fumat în timpul cursei
de Simona ANGHELLuni, 16 Februarie 2026 994 1 min citire
Asculta stirea
Un șofer al companiei de transport public CT BUS din Constanța a fost reclamat de mai mulți călători, care susțin că acesta ar fi fumat în timpul programului, în timp ce se afla la volanul autobuzului.
- Publicitate -
Potrivit martorilor, incidentul ar fi avut loc în timpul unei curse obișnuite. Unii pasageri s-au declarat deranjați atât de mirosul de fum, cât și de faptul că un astfel de gest ar fi putut pune în pericol siguranța călătorilor.
Călătorii spun că asemenea situații nu ar trebui să se întâmple, mai ales în condițiile în care regulamentele interne interzic fumatul în mijloacele de transport în comun și în timpul serviciului.
Reprezentanții CT BUS pot verifica situația pe baza sesizărilor primite, iar dacă reclamațiile se confirmă, pot fi dispuse măsuri disciplinare, conform regulamentelor în vigoare.
Fumatul și vapatul, interzise în autobuze
Compania de transport a reamintit, într-un mesaj transmis anterior, că fumatul și utilizarea țigărilor electronice sunt interzise în autobuze, atât pentru călători, cât și pentru angajați.
Potrivit Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, este interzis complet fumatul în toate spațiile publice închise, la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun și în locurile de joacă pentru copii. Interdicția include atât țigările clasice, cât și țigările electronice sau produsele din tutun încălzit.
Amenda pentru persoanele fizice care fumează sau vapează în autobuz este cuprinsă între 100 și 500 de lei, iar CT BUS își rezervă dreptul de a sesiza autoritățile în cazul încălcării legii.
De asemenea, pasagerii care observă persoane fumând în autobuz pot alerta Poliția Locală la numerele de telefon 0241 484 205 sau 0341 922.
Reprezentanții companiei subliniază că interdicția se aplică inclusiv angajaților, iar fumatul la volan constituie o abatere disciplinară gravă, care poate fi sancționată.