Şoferii certaţi cu legea, sancționaţi, din nou, de poliţiştii locali

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 24 Noiembrie 2022 282
Săptămâna aceasta, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice din cadrul Serviciului rutier au desfășurat o acțiune tematică pe raza municipiului Constanţa pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale privind opririle și staționările neregulamentare. Potrivit Primăriei Constanţa, au fost aplicate 146 sancțiuni contravenționale în valoare de 56.895 lei și 252 de puncte penalizare la permisul de conducere. De asemenea, 13 autoturisme au fost ridicate și transportate în parcul auto al municipalității. Pe această cale, oamenii legii atrag atenția asupra importanței respectării prevederilor H.G. 1391/2006 privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, cetățenii sunt rugați să semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 - dispecerat Direcția generală poliția locală Constanța sau la adresa de mail: [email protected]
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei