Săptămâna aceasta, Consiliul Județean Constanța (CJC) a anunțat că laboratorul de analize propriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) va fi pus în funcțiune, marcând, astfel, sfârșitul colaborării cu firma „Synevo”, furnizorul privat care a activat în cadrul unităţii sanitare timp de 14 ani. Conducerea unităţii sanitare precizează că după „Synevo”, treptat, se va renunţa şi la serviciile celorlalţi privaţi din spital, care îşi desfăşoară activitatea la parterul instituţiei de foarte mulţi ani.
- Publicitate -
La ora actuală, a precizat directorul SCJU, Raluca Ştefan, laboratorul de analize medicale al spitalului a preluat integral activitatea din cadrul instituției. „Dispunem de personal calificat și de echipamentele necesare pentru a asigura funcționarea corespunzătoare. Deși eram pregătiți să demarăm activitatea, deoarece contractul cu «Synevo» ajunsese la final, planul nostru prevedea o tranziție treptată, așa cum ar fi fost firesc, mai ales având în vedere că și preluarea laboratorului de către «Synevo», cu 14 ani în urmă, a fost realizată tot treptat, cu o perioadă de adaptare. Totuși, surpriza neplăcută a fost faptul că reprezentanții lor au oprit brusc activitatea în momentul încetării contractului, fără a asigura o perioadă de tranziție. Concret, ne-au înștiințat cu doar o zi și jumătate înainte.

Vreau să subliniez că toți cei implicați, atât medicii din cadrul laboratorului, cât și întregul personal, au făcut eforturi semnificative pentru a asigura continuitatea actului medical. Au preluat solicitările de analize medicale din spital cu maximă responsabilitate. S-a muncit continuu și le mulțumesc tuturor pentru implicare și înțelegere. Orice început presupune provocări, dar, cu răbdare și încredere, vom reuși să aducem lucrurile pe un făgaș normal”, a declarat managerul, pentru „Cuget liber” .
Raluca Ștefan a precizat că după internalizarea laboratorului de analize medicale, urmează imagistica. În prezent, laboratorul spitalului asigură o mare parte din solicitări, iar când contractele cu terții vor ajunge la termen, laboratorul spitalului va prelua toată activitatea. „Până atunci, ne pregătim. Spitalul dispune de echipamente moderne și lucrăm activ la completarea schemei de personal ca să putem asigura permanența.
În paralel, un alt proiect aflat în derulare este înființarea unei linii de gardă pentru stomatologie. Am identificat deja un spațiu adecvat. Acestea sunt, însă, modificări de structură care implică mai multe etape”, a adăugat aceasta.
Menţionăm că cei doi privaţi care vor fi evacuaţi sunt „Medimar” şi „Pozimed”, centre de imagistică ce îşi desfăşoară de mult timp activitatea în cadrul spitalului. Centrul „Medimar” a fost înfiinţat în anul 2007 şi este dotat cu echipamente medicale performante. Obiectul de activitate îl reprezintă investigațiile prin RMN (Rezonanţă Magnetică Nucleară) și CT (Computer Tomograf), utile în diagnosticul și screening-ul afecțiunilor din toate specialitățile medicale. În incinta SCJU mai lucrează şi firma „Pozimed”, care oferă servicii de radiologie şi ecografie.