Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Subiecte din Garabet Ibrăileanu și Nichita Stănescu la proba de limba română a bacalaureatului

de Cuget Liber Luni, 29 August 2011 576 1 min citire
Candidații la proba scrisă la limba și literatura română a celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat au avut de rezolvat subiecte din autorii Nichita Stănescu și Garabet Ibrăileanu și o nuvelă la alegere.
La primul subiect candidații au avut de rezolvat mai multe cerințe pe un text din opera "Adela" a lui Garabet Ibrăileanu.
La subiectul al doilea candidaților li s-a cerut să scrie un text argumentativ de 15-30 de rânduri despre prietenie pornind de la ideile sugerate de o afirmație a lui Nichita Stănescu.
La ultimul subiect, cel de-al treilea, absolvenților de liceu li s-a cerut să redacteze un eseu de 2-3 pagini în care să prezinte modul în care se reflectă o temă (banul, destinul, istoria, familia etc.) într-o nuvelă studiată.
Un număr de 62.348 de candidați s-au înscris pentru proba scrisă la limba și literatura română a sesiunii de toamnă a examenului de bacalaureat, care se desfășoară luni.
Pentru următoarea probă scrisă - proba E(b) la limba și literatura maternă -, care va avea loc marți, s-au înscris 945 de candidați.
Miercuri sunt așteptați să susțină proba obligatorie a profilului - proba E(c) - 78.082 de candidați, iar pe 2 septembrie, proba scrisă la alegere a profilului sau specializării - proba E(d) - 60.345 de candidați.
Conform metodologiei, afișarea rezultatelor se va face în 4 septembrie, dată la care pot fi depuse și eventuale contestații. Termenul de rezolvare a contestațiilor este 5-6 septembrie. Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, sesiunea de toamnă, vor fi afișate în 7 septembrie.
Taguri
Articolul anterior Românii sunt plictisiți de alegeri
Articolul următor Comasarea alegerilor trebuie făcută prin avansarea localelor către parlamentare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei