Vineri, 05 Iunie 2026

Târgul de gust bun, cu rețete din străbuni, la Constanța

de Cuget Liber Luni, 21 Octombrie 2019 2599 < 1 min citire
Târgul de gust bun, cu rețete din străbuni, la Constanța
Regia Autonomă "Exploatarea Domeniului Public și Privat" (RAEDPP) Constanța, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța organizează, în perioada 24-27 octombrie, "Târgul de gust bun, cu rețete din străbuni", dedicat promovării preparatelor tradiționale din zona Dobrogei și nu numai. 
Evenimentul se desfășoară pe platoul din fața Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" și aduce constănțenilor bunătăți după rețete moștenite din tată în fiu. Timp de patru zile, în intervalul orar 11:00 – 18:00, expozanții îi vor îmbia pe vizitatori nu doar cu cele mai gustoase delicatese, ci și cu cele mai bune prețuri.
Cei prezenți la târg își vor putea procura preparate precum pastrame, cârnați, diverse sortimente de brânză, suberek, kobete, baclavale, dar și păstrăv copt și afumat la jar, zacuscă sau cârnați de păstrăv, însoțite de vinuri alese ale unor crame consacrate. Nu va lipsi nici pâinea coaptă cu grijă pe vatră și plămădită cu maia, care amintește de vremea copilăriei. 
"Târgul de gust bun, cu rețete din străbuni" va însemna totodată o bună oportunitate pentru consolidarea legăturii dintre consumatori și producători.
Intrarea la eveniment este liberă!
Taguri
Articolul anterior Român reținut pentru CRIMĂ, după 27 de ani de căutări!
Articolul următor Președintele Klaus Iohannis, primit la Tokyo de premierul japonez

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei