"Mama spune că cine nu aduce bani în casă, nu mănâncă.", "Mi-e frică să mă întorc acasă! Am fugit și nu vreau să mă mai întorc!", "Uneori acasă e ca la camera de tortură…", "Mai bine mă omor decât să mă întorc acasă! Oricum nu-i pasă nimănui de mine!".
- Publicitate -
Acestea sunt numai câteva dintre zecile de mii de mesaje relatate de copii la Telefonul Copilului, 116 111. Cererile de ajutor sunt tot mai numeroase, Telefonul Copilului trebuie să-și extindă programul de lucru pentru a putea prelua toate apelurile copiilor, iar acest lucru este imposibil fără suplimentarea numărului de specialiști și fără extinderea infrastructurii.
De Moș Nicolae, Asociația Tele-fonul Copilului și Europa FM lan-sează maratonul radio "Pierdut", prin care adresează milioanelor de români rugămintea de a dona prin SMS la 876 suma de 2 euro și de a veni astfel în sprijinul copiilor singuri, triști, neînțeleși, neglijați, discriminați sau respinși, care nu au pe nimeni să-i asculte.
Aceasta este cea de-a doua ediție a campaniei "Pierdut", declanșată de nevoia tot mai mare de sprijin a celor mici, exprimată la Telefonul Copilului. Numărul de SMS 876, apelabil din ziua de Sfântul Nicolae, 6 decembrie, va fi activ pe tot parcursul lunii decembrie, iar campania va promova posibilitatea de a dona prin intermediul mai multor canale de comunicare media.