Companiile E-Distribuție, parte din grupul Enel, au trimis la reciclare peste 6.000 de tone de deșeuri de echipamente rezultate în urma lucrărilor de modernizare și de mentenanță a rețelei de energie electrică în perioada 2020 – 2021. Este vorba despre deșeuri de transformatoare, cabluri electrice, baterii industriale, contoare sau ulei uzat. De la începutul acestui an și până în prezent, cantitatea trimisă la reciclare depășește 2.000 de tone.
- Publicitate -
Inițiativa de reciclare a echipamentelor înlocuite face parte din strategia de sustenabilitate și dezvoltare durabilă a companiei. Veniturile totale obținute în urma reciclării echipamentelor au fost de aproximativ 850.000 de euro în 2020 și de peste 300.000 de euro în prima jumătate a acestui an.