Pentru remedierea unei avarii survenite astăzi la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de pe strada Călugăreni, din municipiul Constanța, s-a impus restricționarea traficului auto, pe tronsonul cuprins de străzile I.G. Duca și I.L. Caragiale, în intervalul orar 8,30 - 17,00.
- Publicitate -
"Pentru efectuarea reparației, zona menționată a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală. Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt", precizează reprezentanții RAJA.
Potrivit acestora, abonații din zonă nu sunt afectați de această lucrare, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparațiile cu conducta sub presiune.