Un nou scuar median a fost amenajat la trecerea de pietoni situată pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în apropierea intersecției cu strada Eremia Movilă. Primăria Constanța a decis relocarea și reorganizarea trecerii după ce numeroși locuitori din cartier au semnalat necesitatea unor măsuri suplimentare de siguranță. Astfel, în axul drumului a fost construit un refugiu pietonal prevăzut cu elemente de protecție, care permite traversarea în două etape: pietonii pot ajunge în mijlocul carosabilului, se pot reasigura, apoi își pot continua drumul în condiții de siguranță sporită. Potrivit reprezentanților municipalității, după finalizarea lucrărilor, au fost aplicate marcajele transversale și au fost montate indicatoare rutiere dotate cu iluminare intermitentă pe timpul nopții sau în perioadele cu vizibilitate redusă.
- Publicitate -