Duminică, 07 Iunie 2026

Trenulețul din Parcul Tăbăcărie ar putea fi repus pe traseu! Se lucrează la tunel

de Alina GÂJU Marţi, 15 Iulie 2025 3411 4 min citire
Vă mai amintiți de trenulețul din Parcul Tăbăcărie, o atracție pentru constănțeni, dar și pentru turiști, care a funcționat până în 2005? Traseul lui este în prezent în reabilitare, iar după aproximativ 20 de ani de uitare și dezinteres, acesta ar putea fi reintrodus în circuit. Angajații Primăriei s-au apucat deja de reabilitarea tunelului prin care va trece trenulețul, deoarece devenise un focar de infecție. A fost igienizat, electrificat și urmează să se monteze pavelele.
Tunelul din Parcul Tăbăcărie a devenit un șantier în lucru. Angajații Primăriei au igienizat în primă fază întreaga suprafață de 184 de metri lungime, de unde au scos tone de gunoaie, iar în prezent sunt curățați pereții înnegriți de fumul de la focurile aprinse de oamenii care și-au făcut veacul ani de zile în tunel, tencuiala căzută este refăcută, graffiti-ul este acoperit cu ciment și s-a lucrat intens și la rețeaua electrică, tunelul fiind iluminat.
Tunelul a fost extrem de afectat nu numai de cantitățile de gunoi, și aici precizez că au fost peste 200 de tone de gunoi. Problema majoră o reprezintă pereții. De asemenea, infiltraţiile urmate de tot ce înseamnă actele de vandalism, ale căror urme le putem vedea au afectat tunelul. Ce am făcut noi? Am igienizat, acum reparăm pereții, după care vom pavela tot ce înseamnă traseul fostului trenuleț. O să punem pavele la interior, am reușit să refacem instalația electrică - afectată, dar nu distrusă în totalitate - și o să refacem instalația de aerisire din tunel", a declarat Stere Hira, director la Confort Urban Constanța.
Astfel, se pregătește terenul pentru reintroducerea pe traseu a trenulețului din parc, o atracție turistică populară până în anul 2005, când a fost scos din circuit, la scurt timp după începerea lucrărilor pentru stația de epurare a apelor uzate. Traseul pe care va circula trenulețul este în prezent în reamenajare, iar după aproximativ 20 de ani de uitare și dezinteres, ne-am putea plimba din nou cu el prin parc.
Trenuleţul va funcţiona pe roţi, nu pe şine
Plimbările nu vor mai fi făcute cu un trenuleț pe șine, ci va fi utilizat unul pe roți, așa cum sunt cele care circulă în sezonul estival prin stațiuni.
O să refacem în totalitate, atât cât se poate! Şi asta pentru că, până la ieșirea din Satul de Vacanță, dincolo de Satul de Vacanță, și aici mă refer la traseul spre Pavilionul Expozițional, acolo avem o problemă juridică pentru că sunt și la momentul acesta terenuri care sunt proprietăți private, dar până la Satul de Vacanță refacem în totalitate pista fostului trenuleț, nu și șinele. Refacem această pistă cu suprafață din asfalt carosabil pe care o să circule ulterior un trenuleț electric. Asta va fi condiția inițială pusă la caietul de sarcini la următoarea licitație, un trenuleț pe pneuri, pentru că, după cum vedeți, nu mai există șinele. Lungimea traseului este în jur de 1300 de metri, din care aproximativ 185 de metri sunt prin acest tunel. La final, o să prevedem acest tunel cu porți de intrare și ieșire, care seara, atunci când parcul și trenulețul nu o să funcționeze, o să fie închise tocmai pentru a preveni aceste acte de vandalism", a mai explicat directorul de la Confort Urban, Stere Hira.
Oamenii aşteaptă cu nerăbdare revenirea trenuleţului prin parc
Constănțenii rememorează cu nostalgie bucuria plimbărilor cu trenulețul, al cărui traseu înconjura Lacul Tăbăcărie și ajungea în Satul de Vacanță. Oamenii își doresc să se bucure cât mai curând de plimbările în aer liber cu îndrăgitul trenuleț.
Am o nostalgie vis-à-vis de chestia asta mai ales că a trecut timpul, era și lumea altfel, mai prietenoasă. Am intrat și eu o dată să văd ce mai este înăuntru și am văzut mizerie. Acum a fost curățat, electrificat și vor să reintroducă trenulețul. Asta nu ar fi rău!", a spus un constănțean nostalgic, care se afla în zonă.
O altă constănţeancă aşteaptă cu nerăbdare ca trenuleţul să-şi facă apariţia în parc.
Ar fi foarte bine, dar tot așteptăm. Parcul pentru copii este închis, parcul arată deplorabil, cu iarbă uscată, mizerie. Vă aduceți aminte cum arăta? Da, aveam copiii mici, era foarte bine, aveam și teatru, era parc adevărat, acum nu putem să zicem, este așa o amestecătură", a spus femeia.
Parcul se întinde pe o distanţă de circa 100 hectare, în jurul Lacului Tăbăcărie şi, mai mult decât atât, este bogat în floră, vegetaţia fiind formată din specii variate de arbori specifici zonelor lacustre: sălcii, plopi, chiparoși de baltă, stejar roșu, dar și din castani, mesteceni, fagi și magnolii. Parcul Tăbăcărie a intrat într-un întreg proces de reabilitare, iar rezultatele au început să se vadă. Există mai mult spațiu verde, copaci, bănci, treceri de pietoni, benzi pentru biciclete, dar și pentru alergat. Iar, în curând, am putea vedea pe traseu și trenulețul electric. 
Taguri
Articolul anterior Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă
Articolul următor Salariaţii din APIA, AFIR şi MIPE protestează astăzi în Piața Victoriei

Comentează știrea

Un cetatean
15 iulie 2025

"Există mai mult spațiu verde' ... e cam trasa de par, atâta timp cât au fost făcut cadou felii mari de teren din parc rechinilor imobiliari !!! Poate este mai mult spatiu verde reabilitat ... Apropos, lângă fost restaurant Nord este o bucată generoasa de teren cu grămezi mari de pământ pe care lucrătorii nu au intervenit nici cu coasa, nici cu sapa ... Sa integem că terenul respectiv nu mai face parte din parc? Și că va răsări o minunăție din beton, vândută la preturi ... la fel de boton? Când se estimează că se va realiza "joncțiunea" dintre clădirile etajate, rasetajate, supraînălțate și terasate făcute în parc cu celebrul mall? In rest ... succes cu trenulețul care va fi, in fapt, o mașinuță, mai exact un autobuz cu burduf, mai corect 2-3 remorcute tractate de un ARO ruginit ... "sunt și la momentul acesta terenuri care sunt proprietăți private": din exprimare rezultă că nu au fost, acum de ce mai sunt? Daca au fost date, a fost tras cineva la răspundere? Cine? Și tot din exprimare rezultă că cineva (bănuiesc că primăria) încearcă să le recupereze, așa este? Mai multe detalii va rugam, 1350 m de traseu este prea puțin! Trenulețul original ocolea parcul, nu făcea legătura între saloanele de nunti apărute în locul căsuțelor rustice din Satul de vacanta și mall !!!

Ionuț Iliescu
15 iulie 2025

200 de tone de gunoi în tunel? Adică peste o tonă pe metru liniar? Scuzați limbajul, dar mâncați rahat! Înțeleg că era murdar și insalubru, dar nu cred că erau 200 de tone ????

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei