Ultima șansă pentru constănțenii restanți la SPIT

de Mirabela ȘERBĂNESCU Sâmbătă, 10 Noiembrie 2018 380
Constănțenii sunt anunțați de către Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) că, începând cu data de 5 noiembrie, a început expedierea somațiilor de plată în cuprinsul cărora sunt înscrise obligațiile fiscale neachitate la termenul scadent, 30 septembrie 2018.
Potrivit reprezentanților SPIT, numărul total al somațiilor este de 36.094, din care 33.626 (93%) emise pentru persoane fizice și 2.468 (7%) pentru persoane juridice.
"Din cei 389.730 contribuabili înregistrați în anul 2018 în evidențele fiscale ale SPIT, 359.347 persoane fizice și 30.383 persoane juridice, raportul datornicilor este de 9%, din care 8% persoane fizice și 1% persoane juridice. SPIT informează contribuabilii care au achitat debitele din dosarele de urmărire și executare silită înainte de comunicarea somațiilor de plată că după primirea acestora nu mai este necesar să se prezinte la ghișeele instituției. Recomandarea se adresează persoanelor care au efectuat plăți după data de 19 octombrie și care se află în posesia unei chitanțe pentru suma înscrisă în somația primită", au explicat aceștia.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei