Joi, 04 Iunie 2026

Ultimele accidente de muncă ale anului 2016

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 03 Ianuarie 2017 286 < 1 min citire
Ultimele accidente de muncă din 2016 înregistrate de Inspectoratul Teritorial de Muncă s-au soldat cu pierderea temporară a capacității de muncă a doi lucrători.
Primul a avut loc în dana 84 a Portului Constanța Sud, unde Constantin Scutariu, în vârstă de 56 de ani, conducător de utilaj, a călcat greșit și a suferit o entorsă la glezna dreaptă. Al doilea salariat accidentat este Georgeta Benghiu (55 de ani), vânzătoare la un chioșc. Femeii i s-a făcut rău în timpul programului, motiv pentru care a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Ambele accidente sunt în curs de cercetare de către comisii numite de firmele la care își desfășoară activitatea cele două persoane. După finalizarea cercetării, dosarele vor fi înaintate pentru verificare și avizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanța, care le va analiza și aviza. În cazul în care se constată că cercetările nu au fost efectuate corespunzător, vor fi dispuse în scris măsuri pentru refacerea proceselor verbale de cercetare și/sau completarea dosarului, după caz. 
Taguri
Articolul anterior Sancțiuni pentru patronii care nu le acordă zile libere angajaților
Articolul următor Taxa pentru depozitarea deșeurilor, în vigoare de săptămâna aceasta

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei