Un copil mușcat de un câine din rasa Amstaff a ajuns de urgență la spital

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 20 Ianuarie 2023 640
Săptămâna aceasta, polițiștii locali au fost martorii unui eveniment extrem de nefericit. În cartierul Henri Coandă, un minor a fost mușcat de un câine din rasa Amstaff, fiind rănit la nivelul membrelor inferioare și membrului superior drept, motiv pentru care minorul a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență Constanța, pentru îngrijiri medicale.
Pentru că deținătorul temporar al câinelui nu a prevenit atacul asupra copilului, oamenii legii au întocmit actele premergătoare constatării infracțiunii și au predat persoana respectivă lucrătorilor Secției 2 de Poliție Constanța, în vederea continuării cercetărilor.
Pe această cale, constănțenii care dețin un câine care face parte din categoria celor periculoși sau agresivi sunt sfătuiți să acorde importanță respectării legislației, mai ales în situațiile în care îl plimbă pe stradă și/sau în locuri publice. Potrivit Primăriei Constanța, în aceste zone, proprietarii au obligația de a le pune lesă și neapărat botniță, pentru a evita astfel de incidente cu consecințe nedorite, protejând în același timp persoanele care circulă pe stradă. În caz contrat, amenzile sunt cuprinse între 1.500 lei - 3.000 lei.
Totodată, fiecare posesor de câine, indiferent de rasa din care face parte, trebuie să conștientizeze faptul că, dacă patrupedul muşcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private, fără să fie provocat, se încadrează în categoria câinilor agresivi, așa cum prevede art. 2 din O.U.G. 55/2002 privind regimul de deținere a câinilor periculoși sau agresivi. De asemenea, proprietarii de câini au obligația de a menține igiena în spațiile publice, în spațiile adiacente acestora, în holurile și căile de acces ale spațiilor locative.
Taguri

Comentează știrea

Cta
20 ianuarie 2023
Bravo căinelui

În cartierul H Coandă , ai cărui " locatari" colorați au disperat toți oamenii de buna credință din zona ar trebuie sa " circule" zi de zi cațiva caini de pază. Cainii sunt eficienți, dibuie golanii si se agita maxim cand prin apropriere sunt țiganii. Oricum căinii sunt mult mai efienti decat maimuțoii de polițisti locali.

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei