Membrii cluburilor Rotary Constanța și Rotary Cetatea Tomis le-au oferit daruri mai multor copii defavorizați din localiățile Agigea și Mihail Kogălniceanu. Ei au participat la serbarea Bradului de Crăciun și au avut ocazia de a le face sărbătorile mai frumoase.
- Publicitate -
Zeci de copii ai Centrului de Zi Agigea și ai unei Case de Copii din localitatea Mihail Kogălniceanu i-au colindat pe rotarieni care, la rândul lor, le-au oferit daruri celor mici.
Acțiunea nu se află la prima ediție, Rotary Club Cetatea Tomis a dezvoltat în ultimii cinci ani un parteneriat cu Centrul de Zi Agigea, unde au fost identificați mulți copii extraordinari, atât din punct de vedere al rezultatelor obținute la învățătură, cât și în ceea ce privește activitățile extrașcolare desfășurate de aceștia.
"Devotați cauzei rotariene, membrii RC Cetatea Tomis au organizat o multitudine de acțiuni ce au avut ca beneficiari tinerii superdotați, copii din centrele de plasament, categorii sociale devaforizate, reprezentanți ai culturii și artei, etc. Pentru cei care doresc să se implice în sprijinirea comunității alături de rotarienii constănțeni, Clubul Rotary Cetatea Tomis a pus la dispoziție atât pe site-ul propriu (http://tomis.rotary2241.org), cât și pe pagina proprie de FaceBook - modalitățile de contact precum și evenimentele pe care le-a derulat", a explicat Codrin Raită, reprezentantul rotarienilor.