Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Unde se pot depune cererile pentru abonamentele gratuite RATC

de Andreea PERHAIȚĂ Luni, 30 Octombrie 2017 419 < 1 min citire
Unde se pot depune cererile pentru abonamentele gratuite RATC
Constănțenii care îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de abonamentele gratuite pentru transportul în comun pot depune cererile și la Centrul de Informare a Cetățeanului, din incinta City Mall. De asemenea, ele pot fi depuse și la SPIT sau la chioșcurile de bilete RATC. 
Conducerea Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța precizează că formularele pentru solicitarea legitimației de călătorie pentru anul 2018 pot fi ridicate din aceeași locație. 
"Depunerea actelor necesare - copia cărții sau buletinului de identitate și copia talonului de pensie - se poate face zilnic, între orele 8.30 și 16.30, până pe 20 noiembrie 2017", precizează directorul RATC, Bogdan Niță. 
Conform Hotărârii Consiliului Local nr. 302 din 29 septembrie 2017, beneficiază de abonamente gratuite la RATC pensionarii cu pensii de până la 1.450 de lei inclusiv, persoanele în vârstă de peste 60 de ani care nu realizează venituri, precum și persoanele în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri. 
Abonamentele gratuite valabile pentru anul 2018, oferite de Primăria Municipiului Constanța, vor fi livrate la domiciliu, prin poștă.
Taguri
Articolul anterior Zona peninsulară din Constanța, fără curent electric
Articolul următor Carieră în Poliție! Liber la încadrări din sursă externă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei