Vineri, 05 Iunie 2026

UPDATE Atenție, șoferi! Sistemul de achiziţionare a rovinietei nu funcționează

de Madalina PETRESCU Sâmbătă, 24 Ianuarie 2026 148 1 min citire
UPDATE Atenție, șoferi! Sistemul de achiziţionare a rovinietei nu funcționează
UPDATE: Sistemul de achiziționare a rovinietei a fost repus în funcțiune, după ce câteva ore nu a funcționat din cauza unor probleme tehnice, a revenit, sâmbătă, cu o precizare în acest sens, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
"Din acest moment rovinieta poate fi din nou achiziționată prin toate metodele puse la dispoziția utilizatorilor infrastructurii rutiere (sms, platforme online, benzinării)", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a companiei.
CNAIR a reamintit că în cazul în care șoferii care circulă pe rețeaua națională de drumuri și nu au putut achiziționa rovinieta înainte de începerea călătoriei, o pot face până la ora 24:00 a zilei respective.
Știrea inițială: Sistemul de achiziţionare a rovinietei nu funcţionează momentan din cauza unor probleme tehnice, a informat, sâmbătă, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), transmite Agerpres.
Sistemul de achiziţionare a rovinietei nu funcţionează la această oră! Din cauza unor probleme tehnice, rovinieta nu poate fi achiziţionată prin niciuna din metodele puse la dispoziţia utilizatorilor infrastructurii rutiere (sms, platforme online, benzinării)", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a companiei.
Conform sursei citate, echipele tehnice ale CNAIR fac eforturi pentru remedierea cât mai rapidă a problemei.
CNAIR va anunţa reluarea serviciilor de furnizare a rovinietei, imediat ce problema tehnică va fi remediată.
De asemenea, vă reamintim că în cazul în care circulaţi pe reţeaua naţională de drumuri şi nu aţi putut achiziţiona rovinieta înainte de începerea călătoriei, puteţi face această achiziţie până la ora 24.00 a zilei respective", a precizat CNAIR.
Taguri
Articolul anterior Negocierile de pace de la Abu Dhabi s-au încheiat. Zelenski, încrezător
Articolul următor Romii din România cer reprezentare în Consiliul de Pace lansat de Donald Trump

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei